Sfântul Nicolae


Precum pentru mai mulţi sfinţi din antichitate, avem de-a face cu un contrast între ceea ce ştim despre sfântul Nicolae – nimic – şi cultul său foarte popular.

Toate elementele biografice sunt târzii şi îndoielnice. Nicolae de Mira e menţionat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostaşi osândiţi la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomeneşte tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira îşi face apariţia în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zideşte, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciaţii aduceau moaşte din Răsărit, şi de obicei marile oraşe occidentale care primeau moaştele vreunui sfânt răsăritean, îşi luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciaţii din Bari (în Italia) au adus cu ei moaştele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneţiei a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneţia, în care să aşeze moaştele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum şi numele celor şaizeci şi doi de bărbaţi care aduseseră moaştele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari şi Nicolae de Veneţia au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae a artistului bulgar Georgi 'Chapa' Chapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ţinând un peşte. Gilbert House, Stanley, Insulele Falkland.

După încreştinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că ruşii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărţile de slujbe de la mănăstirea Sân-Trund (Saint-Trond/Sint-Truiden, Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) şi în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaştele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenţei de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia şi Ţările de Jos şi Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moş Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moş Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase ţări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianţi una de a-şi spori vânzările, şi a apărut chiar şi în ţări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Ţărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum şi al mai multor oraşe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici

Legenda


Sfântul Nicolae, pictură de Tintoretto (1518-1594), Kunsthistorisches Museum, Viena

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanţi ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

[modifică] Sărbători

Sfântul Nicolae este pomenit în Sinaxar în 9 mai. Tot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Comentarii

nakudo a spus…
teoretic si practic...Sfantul Nicolae este considerat protectorul copiilor...cel ce i protejeaza si binecuvanteaza...Dar pentru mine sarbatoarea de mos Neculai..este motiv de retraire a copilariei,de fapt inca copilaresc mult..si apoi in fiecare an gasesc in ghete doar chestii de suflet....fara vargute...e iertator...va imbratisez cu multa dragoste
nakudo a spus…
draga mea Gabriela..alaturi dedoamna Elena...santeti oamenii cei mai frumosi interior pe care am avut sansa,datorita virtualului sa-i cunosc...si ma inclin...esti un om plin de iubire si suferinta pentru simti si intelegi prea multe.Pot sa spun ca va admir si iubesc enorm...iar daca intr-o zi ai disparea din blogosfera as suferi ca un caine...fiti iubiti...fericiti si faceti multi copiii...ar fi copii speciali.va iubesc si imbratisez cu toata dragostea si ma inclin in fata lipsei de ipocrizie si a maximei iubiri si tolerante ce o transmiteti...multa lumina si zambet..ingeri umani..ce santeti
Bejenaru Gabriela a spus…
draga nakudo raspund un pic cu intarziere,dar acelasi lucru il simt si eu fata de tine si o persoana pe nume gabriella,tot din blogosfera,intr-o zi poate ne vom cunoaste si fata in fata,viitorul este aproape,am intalnit fel si fel de oameni dar sincer toti se ascundeau dupa o masca care ei credeau ca ii protejeaza de ceva si incet i-am eliminat din viata mea ,nu suport prosia si marlania unora,am ajuns sa am o singura prietena cu adevarat si doua virtual,restul sunt doar cunostinte.pe zi ce trece omul de la noi se prosteste mai tare,sa fii fericita si iubita alaturi de sotul tau si minunatal copil pe care il aveti,multe salutari si din partea sotului,iti citeste blogul in fiecare zi.ii multumesc lui dumnezeu ca te-am cunoscut prin intermediul blogosferei.
nakudo a spus…
saru mana mult dragii mei...mi-au dat lacrimile fara minciuni..chiar plang cand itiraspund ..si eu cred ca tot am eliminat multi actori cu masti de prost gust...va imbratisez cu toata dragostea si multumesc Divinitatii ca existati...sa nu va schimbati niciodata...
Bejenaru Gabriela a spus…
nu ne vom schimba niciodata lucrul asta pot sa il promit cu mana pe inima.scuze pentru greselile anterioare,sunt cea mai fericita persoana ca am cunoscut un om atat de deosebit ,adica pe tine nakudo.