Sîntem învăţaţi din fragedă pruncie să folosim numerele, să indicăm prin două, trei...degete ridicate victorios cîţi ani avem spre mîndria părinţilor şi încîntarea bunicilor. Apoi aflăm cum să operăm cu ele, calcule din ce în ce mai complicate, mai elaborate... Atît de fireşti, atît de obişnuite aceste numere... cîţi dintre noi îşi mai pun azi întrebări referitoare la apariţia, la semnificaţia lor?!
Cum au apărut?!... cine mai ştie?!... sînt la fel de vechi ca şi literele, ca şi omul, ca şi viaţa...
Numerele servesc în aparenţă numai la socotit, însă în vechime au oferit o bază preferenţială simbolisticii, numerele nu exprimau doar cantităţi ci mai ales idei şi forţe. Cu trecerea timpului, pe măsură ce omul a „evoluat” de la spiritual la material, de la ideatic la pragmatism, s-a pierdut încărcătura lor spirituală.
În antichitate se dezvoltase o adevărată ştiinţă a numerelor care depăşea simpla înţelegere
Platon le considera treapta cea mai înaltă a cunoaşterii şi esenţa armoniei cosmice şi interioare. Pentru Pitagora ele erau etape de atingere a acestei cunoaşteri. Este cunoscut celebrul aforism al lui Pitagora care afirmă că „totul este potrivit după număr”.
Boetius considera că orice cunoaştere supremă trece prin numere iar Nicolas Cusanus că erau cel mai bun mijloc de a atinge Adevărurile Divine.
Sfîntul Martin afirmă că numerele „sînt învelişul vizibil al fiinţelor”, „nu sînt simple expresii aritmetice, ci principii eterne comune cu adevărul”. Creaturile sînt ele însele numere, deoarece provin din Principiul Unu., ele se întorc la Principiu precum numerele la unitate: Dumnezeu este în toate precum unitatea în numere.
Conform unei tradiţii peule numărul este amăgirea misterului, el nu trebuie folosit în mod nepotrivit pentru că este produsul cuvîntului şi al semnului, mai misterios şi mai misterios decît componentele sale. De aceea nu se spuneau niciodată numărul copiilor pe care îi aveai, al bolilor, al posesiunilor, al anilor dacă îi ştiai. În schimb puteai număra cu încîntare lucrurile care nu te priveau. Explicaţia constă în credinţa că atunci cînd rosteai numele ca şi numerele care aveau legătură cu tine puneai în mişcare forţe care puneau în mişcare evenimente de necontrolat. ”Dovada? Dacă auzi un necunoscut care îţi pronunţă numele chemînd pe altcineva, un omonim, de ce te nelinişteşti? Ce parte din corpul tău a atins? Aceasta este forţa.” Cuvîntul a avut o mare influenţă asupra oamenilor, dar dacă eficacitatea cuvîntului este mare, cea a numărului o depăşeşte cu mult; dacă cuvîntul este explicaţia semnului, numărul este rădăcina secretă a acestuia, fiind deci mai puternic, mai misterios.
La azteci, fiecare număr are importanţă cosmică, fiecare este în legătură cu un zeu, o culoare, un punct din spaţiu.
Chinezii vedeau în interpretarea numerelor cheia spre armonia macrocosmică.
Mai aproape de noi, marele filosof Emanuell Kant spunea că „numărul este unitatea care rezultă din sinteza multiplului, el purcede dintr-o intuiţie oarecare de elemente omogene”(sau în relaţie). A sintetiza o sumă de informaţii putem afirma că este un rezultat al inteligenţei, a unui spirit uman care a reuşit să atingă o anumită treaptă divină.
Multiplii unui număr au în general aceeaşi semnificaţie ca şi numerele respective, ei fie că accentuează simbolul respectiv fie îl nuanţează. Există credinţa că fiecare număr tinde să genereze un număr superior, unu pe doi, doi pe trei etc, deoarece fiecare vrea să-şi depăşească limitele.
Victor Hugo a încifrat simbolismul antropomorfic al numărului în următorul vers „ Omul, cifră aleasă, cap august al numărului” (Legenda secolelor, Satirul).
Comentarii