De la Sfînta Vineri la Sfînta Parascheva

Sărbătoarea Sfintei Vineri, ţinută cu mare dragoste în spaţiul românesc, provine din cultul zeiţei romane Venera (latinescul "venere" însemnînd "ziua săptămînii dedicată lui Venus"), nimeni alta decît zeiţa frumuseţii şi a dragostei.

Pînă în veacul al XIX-lea sărbătoarea era numită Vinerea Mare de toamnă sau Vinerea celor 12 vineri, aceste denumiri folosindu-se chiar dacă sărbătoarea cădea într-o marţi. Auzindu-se de minunile săvîrşite de moaştele Sfintei Parascheva, aduse la Iaşi în 1641, sărbătoarea a mai fost numită şi Sfînta Vineri de la Iaşi, extrem de rar spunîndu-se altădată că pe 14 octombrie este sărbătoarea Sfintei Parascheva. În fond, nu e nimic greşit, din moment ce onomasticul grec "paraskevi" nu înseamnă altceva decît ..."a cincea zi a săptămînii", adică vineri!

Sfînta sau Maica Vineri era personificarea zilei de vineri, această zi, sub influenţa creştinismului, devenind cea mai importantă zi a săptămînii, evident după duminică. Sub chipul sfintei se ascund două personaje diametral opuse: o sfîntă creştină, diurnă, preponderent benefică, şi una nocturnă, cu precădere demonică (apropiată de Joimăriţa sau de Baba Cloanţa); era socotită stăpînă peste lumea femeilor, activităţile acestora, în special torsul, fiind riguros "controlate" de către sfîntă. Apărătoare a călătorilor, animalelor şi păsărilor, Sfînta Vineri dăruia, se zice, frumuseţe fetelor; apărea adesea în vis femeilor, spunîndu-le diverse leacuri băbeşti. Se pare că pe vremuri era cea mai importantă divinitate a femeilor, cele măritate fiind sub protecţia ei directă. Tocmai de aceea, în nici o vineri din an, inclusiv pe 14 octombrie, femeile nu aveau voie să toarcă, să spele rufe sau să prepare pîine. Se spune că femeile care se încumetau la aşa ceva erau orbite de către Sfînta Vineri sau erau lăsate văduve, sfînta fiind... văduvă. Dintre celelalte activităţi interzise amintim: spălatul pe cap (făceai viermi!), împrumutul din casă (seca sporul casei!), petrecerile şi "amestecătura trupească"! În schimb, erau recomandate, mai ales în Vinerea Mare, descîntatul ("seacă puterea bolii şi dă îndărăt") şi dereticatul prin casă.

Îndeobşte în Vinerea Mare se ţinea, mai ales de către femei, post, uneori făcîndu-se şi praznice, dîndu-se de pomană colaci şi mere; prin unele locuri se alegeau turmele şi se dădeau berbecii în oi, obicei numit "nunta oilor", fiind şi zi de soroc pentru ciobani şi pîndari. În general, oamenii nu lucrau „fiind rău de trăsnet, de grindină, de boli de ochi şi de cap". Despre femeile care îndrăzneau să coasă sau să toarcă pe 14 octombrie se credea că vor face negi pe mîini. Mulţi oameni îşi întorceau carul cu proţapul spre fundul ogrăzii, semn că se apropia iarna, apoi plecau prin tîrguri pentru a-şi cumpăra îmbrăcăminte groasă, existînd credinţa că la Vinerea Mare îşi cumpăra cojoc şi Sfîntul Soare. Dimineaţa, ciobanii urmăreau oile, sperînd că vor sta împrăştiate, semnul acesta indicînd o iarnă blîndă.

Aşadar, în "spatele" Sfintei Parascheva se află Sfînta Vineri din credinţele românilor, popularitatea de care se bucură astăzi Sfînta Parascheva datorîndu-se, în bună măsură, şi strămoaşei sale mitice. Rezumînd, reţinem doar că Sfînta Parascheva de azi cumulează trăsăturile unei străvechi divinităţi a naturii, devenită ulterior zeiţă a dragostei, precum şi elemente din cultul Maicii Domnului. Acestea, dar şi minunile moaştelor de la Iaşi, i-au adus faima binecunoscută!