Suntem noi cu adevărat toleranţi şi mărinimoşi?

În timpul dinastiei Song, Su Shi muncea ca funcţionar în regiunea Guazhou, în partea de nord a râului, faţă în faţă cu templul Jinshan, care era pe partea cealaltă a râului. Su Shi purta adesea discuţii despre Zen şi Tao, cu abatele Templului Jinshan, Maestrul Foyin.

Într-o zi, Su Shi simţi că făcuse un mare progres în cultivarea Zen şi luă imediat pana, ca să scrie un poem despre asta. Apoi, îşi trimise servitorii să închirieze o barcă pentru a traversa râul şi a-i duce poemul Maestrului Foyin. Poemul spunea: ”Salut cerul in cer şi lumina strălucitoare care străluceşte deasupra lumii, cele opt vânturi nu mă mai pot mişca şi stau aşezat solemn în floarea de lotus violet-aurie” (“Cele opt vânturi” fac trimitere la cele opt feluri de împrejurări, cum ar fi interesele, capriciile, defăimarea, lauda, ridiculizarea, încercările şi fericirea).

După ce Maestrul Foyin citi poemul, luă o pensulă, scrise un cuvânt pe dosul hârtiei şi ceru servitorului lui Su să i-l ducă.

Su gândea că Maestrul Foyin făcuse elogiul nivelului său spiritual, înţelegerii şi cultivării sale în Zen, aşa că desfăcu grăbit hârtia, dar nu citi decât un cuvânt: ”Vanitate!”

Su Shi fu atât de afectat că se făcu vânăt la faţă şi închirie imediat o barcă pentru a traversa râul şi a merge dincolo să discute cu Maestrul Foyin. Când ajunse pe malul celălalt, văzu că poarta templului era complet închisă. Presupuse că Maestrul Foyin era înspăimântat. Când se apropie de poarta închisă a templului, văzu un bileţel pe care scria: “N-ai spus că nu mai eşti mişcat de cele opt vânturi? De ce ai sărit să traversezi râul cu vanitatea în vânt!?”

Su Shi se ruşină foarte tare şi făcu stânga-mprejur, urcă în barcă, acoperindu-şi faţa şi se întoarse în linişte acasă.

Nu facem noi adesea la fel ca el? Orice facem, vrem să auzim laudele celorlalţi şi suntem satisfăcuţi de noi înşine, când le obţinem! Atunci când alţii ne arată ce facem, suntem tulburaţi şi îi respingem instinctiv!

Vrem să ne spună toţi că suntem toleranţi şi mărinimoşi. Privind însă în urmă, am reuşit noi cu adevărat să fim astfel?



Comentarii

nakudo a spus…
compasiunea noastra pt.cielalti trebuie sa fie egala pentru fiecare,fara discriminare.conditiile exterioare se schimba odata cu mintea,inima noastra.Ominte plina de frumos va vedea numai frumosul,o minte a raului va vedea numai rau.Atingand adevarats intelepciune vom vedea numai frumusetea-frumosul-cugetare chineza...o zi minunata sa aveti..te intreci cu postarile...te imbratisez
Bejenaru Gabriela a spus…
cateodata mintea noastra minuni creaza,si le dam viata bune sau rele.te imbratisez.nakudo
nakudo a spus…
draga gabriela sper sa ne cunoastem intr-o zi...chiar esti un om deosebit...va imbratisez
Bejenaru Gabriela a spus…
nu sunt chiar atat de deosebita nakudo,spre ca ne vom cunoaste,niciodata nu e prea tarziu.sa fiti fericiti.
nakudo a spus…
taman modestia te face aparte..hi-hi
Bejenaru Gabriela a spus…
nu esti singura persoana care mi-a mai spus acest lucru,multumesc.
kris a spus…
Mi-ar face placere sa vii pe un forum nou:
http://hoinarprinlume.forumcommunity.net/
Pa!