Prietenia

Un mare înţelept spunea că prietenia este expresia umană cea mai nobilă a dorinţei lui Dumnezeu de a-Şi arăta iubirea faţă de oameni. În postura de Tată ceresc, este normal să ne iubească, întrucît orice tată îşi iubeşte copiii. Dar prietenia capătă o expresie liberă şi imparţială a iubirii Sale infinite. Dumnezeu nu se îngrijeşte de copiii Săi doar prin rude, ci se manifestă prin fiecare prieten, oferindu-ne astfel posibilitatea să ne exprimăm la rîndul nostru iubirea necondiţionată din inimile noastre. Dacă iubirea faţă de o fiinţă de sex opus poate fi dictată de dorinţă, cea faţă de copii sau părinţi – de datorie, cea faţă de Dumnezeu – de teamă sau suferinţă, iubirea faţă de un prieten este liberă de orice condiţionare posibilă, căpătînd astfel cea mai curată expresie a sa. Adevărata prietenie, clădită pe temelia libertăţii şi egalităţii spirituale, este o formă ideală a reflexiei lui Dumnezeu. El se manifestă prin toţi cei din jurul nostru, dar încrederea în puritatea prietenilor ne face să le căutăm sfaturile. Prin vocea prieteniei te călăuzeşte Dumnezeu.

Cu siguranţă aţi întîlnit persoane de care nu v-aţi putut apropia sufleteşte nicicum, la fel ca şi fiinţe faţă de care v-aţi deschis spontan, ca şi cum i-aţi fi cunoscut de o viaţă. Aţi simţit spontan o căldură în interior, că aveţi ceva comun cu acea persoană, că aţi dori să comunicaţi cu ea mai mult, că aveţi ce să-i spuneţi, că aveţi ceva important de aflat de la ea. Misterioasele interacţiuni energetice dintre fiinţe ţin de afinităţi, caracter, personalitate, dar şi de un trecut comun, caracteristici sufleteşti asemănătoare ce-şi au originea în Legea atracţiei universale. Dacă planetele sînt atrase una de alta, dacă particulele elementare se atrag sau se resping, de ce s-ar sustrage fiinţele vii acestei forme a Voinţei divine ?

Nimeni nu-i perfect. Fiecare avem calităţi dar şi lipsuri, talente dar şi inhibiţii. De aceea căutăm în jurul nostru ceea ce ne lipseşte. De aceea avem nevoie de prieteni, dintr-o inconştientă şi profundă nevoie de unitate, de a ne împlini, de a redeveni întregi. În prietenia adevărată sîntem uniţi cu Dumnezeu.

Prietenia înseamnă în primul rînd expansiune, deschidere sufletească. „Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie” (Kalil Gibran – Profetul). Ralph Waldo Emerson spunea că singurul mod de a-ţi face un prieten este de a deveni unul. Ca şi iubirea, prietenia înseamnă mai ales a dărui. „Prietenia îşi dăruie parfumul tuturor şi se împlineşte prin aceasta”.

Acest nobil sentiment este însă uşor alterabil de egoism sau de dorinţe sexuale, de interese meschine sau de spiritul de turmă. A fi interesat de cineva doar pentru că este bogat sau influent, doar pentru că ai nevoie de ceva ce-ţi poate da, nu este prietenie, deoarece această „atracţie” dispare deîndată ce persoana respectivă îşi pierde statutul. La fel, a te apropia de cineva doar pentru că arată bine, nu este prietenie pentru că „atracţia” dispare odată cu aspectul exterior. Aşadar o măsură a prieteniei adevărate este timpul. Părintele Paisie de la Sihla îndemna la statornicia în cuvînt şi statornicia în prietenie.

Iată şi alte păreri despre prietenie:

Ceea ce face ca prieteniile să fie trainice şi le sporeşte farmecul e un sentiment care lipseşte iubirii: siguranţa (Honore de Balzac)

Prietenia e un singur suflet ce trăieşte în două corpuri (Aristotel)

Prietenia e comfortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără să trebuiască să-ţi drămuieşti gîndurile sau să-ţi cîntăreşti cuvintele (George Eliot)

Prietenia e atunci cînd tăcerea dintre două persoane e confortabilă (Dave Tyson Gentry)

Prietenii adevăraţi sînt cei pe care poţi să-i suni la 4 dimineaţa (Marlene Dietrich)

E uşor să fii prieten cu cei amabili. Dar a fi prietenul celui ce se crede duşmanul tău este chintesenţa oricărei religii (Mahatma Gandhi)

Profunzimea unei prietenii nu depinde de durata ei (Rabindranath Tagore)

Prietenul e cel lîngă care pot gîndi cu voce tare (R W Emerson)