Referindu-se la originea femeii şi la poziţia sa în raport cu bărbatul, un mare înţelept (Sf. Pavel) spunea: dacă aceasta ar fi fost creată dintr-o bucată din partea superioară a corpului lui Adam, atunci ea ar fi fost superioară lui; dacă ar fi fost creată dintr-o bucată din piciorul lui Adam, atunci i-ar fi fost inferioară. Însă femeia a fost creată din coasta lui Adam, deci din partea de mijloc a corpului său tocmai pentru a-i fi egală. Cu toate acestea, de-a lungul timpului au existat diverse atitudini faţă de femeie în diverse societăţi, de la veneraţie şi pînă într-acolo încît teologii au ajuns să se întrebe, dacă aceasta fiinţă care este femeia, are suflet.
În perioada Evului Mediu, perioadă în care mentalul social medieval era structurat după modelul creştin, stigmatizarea trupului atingea apogeul atunci cînd era în joc sexualitatea şi mai ales corpul feminin. Doi inchizitori germani, Henrv Institoris şi Jacob Spaenger, publică în 1486 „Malleus Maleficarum”, o carte misoginistă, în care sînt prezentate argumente ce demonstrează inferioritatea intrinsecă a femeilor. Astfel este preluat un fragment din Aristotel în care femeia este considerată „un animal imperfect”, o creatură rea, fixînd diavolul, carnală şi senzuală. Femeia este o creatură a lui Dumnezeu total lipsită de credinţă, idee argumentată de o falsă etimologie conform căreia cuvîntul „femina” provine din „fe” şi „minus”, care înseamnă „fără credinţă”. În anul 1985, Rudolph M. Bell (în lucrarea „Holz Anorexia”) consideră Reforma „o încercare masculină de a obţine control total asupra femeilor”, datorită faptului că viaţa femeilor a fost supusă unei atente cercetări masculine, fostele femei mistice fiind transformate în vrăjitoare.
Revenind însă la contextul social actual, femeia a reuşit în urma unor transformări să obţină un alt statut în societate. Femeia contemporană este confruntată cu alte aspecte decît cele specifice mentalităţii medievale şi anume problematica îndeplinirii rolurilor sale multiple: de mamă, de soţie, de aducătoare de venit. În ce măsură reuşeşte ea să-şi împlinească aceste roluri?
Înainte de a aborda aceasta problematică, pe scurt, să precizăm că statutul reprezintă „totalitatea atitudinilor, opiniilor, reacţiilor comportamentale la care un individ se aşteaptă din partea celorlalţi în virtutea poziţiei pe care o ocupă”, iar rolul reprezintă „aşteptările celorlalţi faţă de persoana care deţine o anumită poziţie” (P. Iluţ, 1995).
Dacă în societăţile tradiţionale diviziunea rolurilor era mult mai puternică, în sensul că bărbatul exercita o activitate extradomestică, asigura resursele economice ale grupului familial, iar femeia exercita activităţi domestice, dintre care creşterea şi educarea copiilor, ceea ce conferea o stabilitate şi o mai bună înţelegere în grupul domestic, în societăţile industriale, grupul domestic îndeplineşte o funcţie de consum, tatăl fiind aducătorul principal de venituri, iar mama ocupîndu-se încă cu treburile casnice şi afective. Acest model a fost răspîndit în S.U.A. pînă în anul 1960. După această perioadă, au avut loc două evenimente: intrarea femeilor într-un număr masiv în cîmpul muncii şi reactualizarea mişcării feministe, care milita pentru reconsiderarea statutului politic, profesional, cultural al femeii, dar şi al statutului şi rolului ei în familie. Aceasta pentru că multe femei au văzut în departajarea de roluri de tip tradiţional o mare inechitate şi o situaţie conflictuală, iar drept reacţie femeile au ajuns să se angajeze cu greu în instituţia mariajului, unele preferînd chiar să aibă copii în afara acesteia. Cea mai bună soluţie ar fi o redistribuire a rolurilor, o complementaritate bazată pe egalitate în toate sarcinile domestice.
Comentarii