Povestea şahului prima parte

În Persia de mult, trăia un tînăr şah, pe care toate grijile şi bucuriile cîrmuirii nu-l desfătau îndeajuns, ci visa noi petreceri şi îndeletniciri. Îi era urît. În zadar îi spunea bătrînul său vizir că are multe de îndeplinit în împărăţia sa, că viaţa omului e prea scurtă pentru toate cîte sunt de făcut chiar într-o biată colibă de pusnic, necum în culmea unei ţări atît de întinse.

Tînărul şah era întotdeauna grăbit, repede se sătura de orice sărbătoare, tăia şi spînzura fără să se gîndească mult, răsplătea din belşug orice străin pribeag care îi aducea un cîntec nou, sticle colorate şi mătăsuri necunoscute.

- Nu te grăbi, Măria Ta, nu te prea grăbi! îi spunea înţeleptu-i sfetnic.

Iată că într-o zi pică la curte un omuleţ ciudat care cunoştea toate limbile pămîntului şi cînd vorbea, îi scăpărau scîntei din ochi, din dinţi şi din unghiile ascuţite. El se legă să născocească o petrecere pentru voievod, o petrecere fără surle şi dansuri, ci liniştită desfătare a minţii, în clipe de singurătate. Curînd aduse un joc pe care nu-l cunoştea nimeni şi anume şahul, care s-a păstrat în zilele noastre. Mult îi plăcu împăratului Persian această născocire.

De bucurie că va şti cum să-şi petreacă ceasurile de acum în colo, el spuse învăţatului străin că e gata să-i plătească oricît pentru nepreţuitul dar. Omuleţul se făcu că nu cere cine ştie ce, că el a vrut să fie numai pe placul Măriei Sale, şi că s-ar mulţumi cu un bob de grîu drept răsplată.

- Mi-ajunge un bob de grîu, Stăpîne. Dar să-i îndoieşti numărul din pătrăţel în pătrăţel, cîte despărţituri are măsuţa. Un bob de grîu în cel dintîi pătrat, două în al doilea, patru în al treilea, opt în al patrulea şi aşa mai departe. Dacă-mi dai ce-ţi cer, mă faci omul cel mai bogat din împărăţia Luminăţiei Tale.

- Să i se dea numai decît, porunci şahul Persiei.

- Nu te prea grăbi, Măria Ta îi spuse bătrînul vizir. Nu te prea grăbi ... Să nu fie prea mult!

- Ce-o să fie? Un pumn de grîu! răspunse Voievodul.

- Se prea poate. Dar să numărăm întîi. O mică socoteală nu strică!

- O traistă?

- Poate că mai mult!

- Un sac!

- Poate că mai mult!

- Eşti un bătrîn smintit şi atîta tot! Şi mai nebun sunt eu care stau de vorbă cu tine! Să se dea străinului cît grîu a cerut! Porunci Înălţimea Sa. Şi puse mîna pe sabie, ceea ce însemna că va tăia capul oricui ar îndrăzni să să crîcnească. Pe înserat, uitîndu-se pe fereastră, ce să vadă împăratul? Curtea era plină de saci iar în mijlocul lor şedea meşterul străin, privind cum zeci şi zeci de argaţi încarcă grîu pe umeri şi ies pe poarta palatului.