zambeste

Cînd privim un chip care zîmbeşte, în mod spontan ni se luminează şi nouă chipul şi sufletul captează o vibraţie tainică de bucurie şi prospeţime, indiferent de starea pe care o aveam mai înainte. Ce anume face să se producă această alchimizare spontană a sufletului? Ce putere poartă în el un zîmbet?

Uimitoare este simplitatea acestui gest şi efectul pe care îl produce, reacţia spontană a sufletului de a se regăsi cel mai uşor în starea de bucurie. Asta ne ajută să ne dăm seama că fericirea este de fapt starea firească, nativă a fiinţei umane. Un copil, nefiind încă pătruns de „grijile vieţii de zi cu zi” generate de preocupările minţii aşa-zis mature, ştie să se recunoască şi să se exprime cel mai bine prin zîmbet. Puritatea fiinţei sale se exprimă prin zîmbet. Cine poate rezista unui zîmbet de copil?

Şi totuşi toţi oamenii pot să zîmbească; de ce unii o fac mai des, alţii mai rar? Merită să reflectăm măcar din cînd în cînd asupra acestor lucruri, dacă mintea noastră tot este preocupată în permanenţă să analizeze. Să-i dăm acest subiect de meditaţie şi de fiecare dată să ţinem minte să zîmbim atunci cînd terminam „partea teoretică” conştientizînd că zîmbetul aparţine sufletului.

Şi totuşi ce taină poartă în el acest „zîmbet”? Cum putem afla acest mister?!?… Zîmbind; exersînd mereu şi mereu acest „banal reflex” ne putem da seama ce se ascunde în spatele simplităţii sale: poate e miezul fericirii, al iubirii, al bunătăţii, al bucuriei de a dărui, al jucăuşeniei, al spontaneităţii, al purităţii… Putem afla acestea dăruind acest miraculos zîmbet şi primind cu atenţie si cu recunoştinţă fiecare zîmbet care apare în preajma noastră. E cu siguranţă darul divin de a trăi cu sufletul mereu tînăr. Şi cine nu îşi doreşte să rămînă mereu într-o „tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără sfîrşit”. Să fie acesta leacul miraculos, „apa vie” din poveşti? Hm… îmi vine să zîmbesc!… şi e atît de simplu… şi de firesc…